E-apusul unei vremi de libertate
Când, de nimic, din ce în ce mai plini,
Poftind, mâncând şi bând tot ce se poate,
Ne punem etichete de "creştini".

Precum odinioarã, în vechime,
Puternicul Samson, cu ochii scoşi,
Amestecãm seminţele strãine
Dar, pretinzând cã suntem credincioşi.

O falsã bucurie defileazã
Şi tot mai multe uşi i se deschid.
Dar soarele apune la amiazã,
Strãjerul aţipeşte sus, pe zid!

Vedem pe-Ahab cum pune iarãşi ochii
Pe via lui Nabot din Izreel;
Şi pe Irod, cu sabia în mânã,
De-ndatã, pregãtind-o de mãcel.

Grozave stricãciuni se desfãşoarã,
Sub ochii celor mici şi-ai celor mari!
Dar, celor mulţi, li-e silã de mustrare,
Lovind, cu ce apucã-n adversari!

Ah! ... Fiii lui Aaron, fãrã de fricã,
Cu foc strãin, fac slujbã la altar.
Bând şi sfinţita apã din ulcicã,
Şi amestecãtura din pahar!

C-acel ce doarme somnul nepãsãrii,
Departe-i de Pãrintele Ceresc;
Oştiri strãine-i vin din largul zãrii
Şi mii de corbi, deasuprã-i, se-nvârtesc!

Cãci mulţi care vorbesc din Cartea Legii
Cât şi din cei ce sunã din şofar,
Mânaţi de duhul lui Datan şi Core,
Iau locul lui Ţadoc şi-Abiatar.

În tot poporu-i gãlãgie mare,
Şi mulţi sunt amãgiţi în fel şi fel!
Iar, de rãmâne cineva-n picioare
Sã fie-atent, sã nu cadã şi el!

Cã toţi câţi au glumit cu pocãinţa
Vor regreta, în vremea de apoi,
Şi-şi vor uda cu lacrimi, veşnicia,
C-au adunat nimicuri şi gunoi!